Zilele acestea, pe străzile din Satu Mare au fost zărite mașini echipate special pentru a fotografia și cartografia orașul, pentru a actualiza aplicația de la Apple, Apple Maps.
Șoferii din Satu Mare s-au uitat uimiți, unii dintre ei, la mașinile care au montate pe pavilion o cameră 360 de grade pentru a capta tot.
În orașul Satu Mare sunt câteva “prezențe” inedite în această perioadă. Marți, 13 august, jurul orei 16.00, două mașini inscripționate cu sigla Apple Maps au fost observate circulând prin municipiu. Aceste vehicule, special echipate pentru colectarea de imagini și date cartografice, au atras atenția prin apariția lor neobișnuită și tehnologia avansată pe care o transportau.
Prima mașină a fost văzută în zona fostului supermarket Bila, iar cealaltă pe strada Păuleștiului, ambele deplasându-se lent, aparent pentru a surprinde detalii precise ale străzilor și împrejurimilor. Vehiculele sunt echipate cu camere de înaltă rezoluție și senzori LIDAR, destinate colectării de date pentru îmbunătățirea hărților și a serviciului „Look Around”, similar cu „Street View” de la Google.
Conform unor surse din industrie, Apple își extinde proiectul de cartografiere și în România, ca parte a eforturilor sale globale de a îmbunătăți acuratețea hărților și de a oferi o experiență superioară utilizatorilor de Apple Maps.
Pe lângă imaginile stradale, mașinile colectează date despre infrastructura rutieră, pedestră și adrese precise. Această prezență a vehiculelor Apple în Satu Mare face parte dintr-o inițiativă mai amplă, prin care compania americană urmărește să recupereze decalajul față de Google Maps, un serviciu care domină piața globală a hărților digitale.
Apple promite că datele colectate vor fi folosite pentru a crea hărți mai detaliate și mai exacte, cu o acoperire mai largă a drumurilor și zonelor pietonale. Pentru cei îngrijorați de intimitatea lor, Apple a asigurat că toate imaginile care vor apărea în serviciul „Look Around” vor fi prelucrate astfel încât fețele persoanelor și plăcuțele de înmatriculare să fie estompate, protejând astfel identitatea celor surprinși în imagini.