O persoană a murit și mai multe au fost rănite vineri, în sud-vestul Danemarcei, după ce un tren de pasageri a lovit un utilaj agricol la o trecere la nivel cu calea ferată, în apropiere de localitatea Bjerndrup.
Poliția daneză a confirmat decesul și a precizat că două dintre victime au fost transportate la spital cu elicopterul. În urma impactului, cel puțin două vagoane ale trenului de mare viteză, care circula pe ruta Copenhaga – Sønderborg, au deraiat.
Compania națională Banedanmark a anunțat că accidentul s-a produs în zona trecerii la nivel, iar operatorul feroviar DSB a informat că la bord se aflau aproximativ 95 de pasageri, inclusiv un grup de elevi din Sønderborg.
Echipele de intervenție au acționat cu ambulanțe și elicoptere, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
<