Sâmbătă, la sala de evenimente din comuna Racșa, județul Satu Mare, PSD Satu Mare a sărbătorit Ziua Femeii așa cum se cuvine. Cu aproape 1.000 de invitați, colegi, lideri social-democrați, care au ținut să fie prezenți la această sărbătoare.
Cu muzică bună și bucate alese, cu toții au celebrat Ziua Femeii. Primari, șefi și foști șefi de instituții, prefect, cu toții și-au dat întâlnire la Racșa. N-a lipsit nici fostul prefect Radu Bud, cel propus din partea PSD Satu Mare pentru formarea unei alianțe cu Partidul Național Liberal, cu mandatul susținerii candidaturii acestuia la alegerile pentru Consiliul Județean.
„Ziua Internațională a Femeii am sărbătorit-o în marea și frumoasa noastră familie, a PSD Satu Mare, alături de 970 de colege și colegi minunați. Împreună am celebrat feminitatea, puterea, dăruirea și unicitatea frumuseții pe care femeile o aduc în viața noastră. Ele sunt sursele noastre de inspirație, putere și merită cu prisosință o zi specială dedicată numai lor, “8 Martie”. Sperăm ca această zi deosebită să aducă mai multă recunoștință, iubire și respect pentru toate femeile!„, a fost mesajul liderului PSD Satu Mare, Mircea Govor.