Acasă Actualitatea Foto. O româncă de 22 de ani a murit într-un accident grav!

Foto. O româncă de 22 de ani a murit într-un accident grav!

0

O tânără româncă de 22 de ani și-a pierdut viața vineri, 11 iulie 2025, într-un grav accident rutier produs în jurul orei 18:00, în Marcianise, provincia Caserta, Italia.



Tragedia s-a petrecut într-o zonă cu risc ridicat, la un sens giratoriu aflat în construcție, la intersecția șoselelor provinciale 335 și 165 cu via Italo Calvino, în apropierea târgului săptămânal.

Potrivit primelor date, tânăra conducea un Fiat Panda roșu când a fost lovită violent de o altă mașină, care apoi a fugit de la locul accidentului. Impactul a fost atât de puternic încât Fiatul s-a răsturnat de mai multe ori. În coliziune a fost implicat și un al treilea vehicul, un Renault Clio, lovit de aceeași mașină fugitivă.

Mai mulți șoferi martori au intervenit pentru a încerca salvarea victimei, însă tânăra era inconștientă și a pierdut mult sânge. Echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul. Pompierii au extras trupul victimei dintre fiarele contorsionate.

Pasagerul din mașina tinerei și șoferul celuilalt autoturism implicat au fost răniți, însă starea lor nu este cunoscută în acest moment.

Carabinierii și poliția locală au demarat cercetările, audiind martorii și analizând imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a identifica șoferul care a fugit și a stabilit circumstanțele exacte ale accidentului.

Sensul giratoriu în construcție face parte dintr-un proiect al autorităților provinciale destinat să reducă accidentele în zonă, însă până la finalizarea lucrărilor, traficul pe această arteră importantă, care leagă Marcianise de alte localități din apropiere, a fost blocat temporar pentru intervențiile de urgență.

Căutările continuă pentru a-l găsi pe vinovat, iar comunitatea locală este profund afectată de această tragedie.

Sursă foto: Il Mattino.







Adsense