Acasă Actualitatea Foto. Minune! Un BMW a pornit singur și s-a oprit într-o cruce

Foto. Minune! Un BMW a pornit singur și s-a oprit într-o cruce

0

Un incident mai puțin obișnuit a avut loc astăzi la amiază în Botoșani, în parcarea Hotelului Premier, unde un BMW X3 a pornit singur la vale și s-a oprit într-o cruce de pe marginea drumului.



Șoferița venise să își curețe mașina și, după ce a plecat, și-a dat seama că nu a așezat covorașele corespunzător. S-a întors, a coborât, iar un angajat al spălătoriei auto i le aranja în interior. În timp ce acesta a pus al treilea preș, mașina, care era parcată perpendicular pe strada Pacea, s-a pus în mișcare. Cel mai probabil, autoturismul fusese lăsat în „Drive”, iar atunci când angajatul a introdus covorașul, a atins din greșeală pedala de accelerație.

Salariatul s-a rănit la o mână în încercarea de a opri vehiculul și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă, încadrând cazul drept accident de muncă.

Polițiștii au testat-o pe conducătoarea auto, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,3 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă pentru recoltarea de probe biologice.

Foto: Botoșăneanul





Adsense