Acasă Actualitatea FOTO | Autocar românesc, accident teribil în Bulgaria! Trei români morți

FOTO | Autocar românesc, accident teribil în Bulgaria! Trei români morți

0

Patru persoane, între care trei cetăţeni români, au murit şi alte nouă au fost rănite în accidentul rutier care a avut loc în Bulgaria, la Veliko Tarnovo, a precizat purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip, într-o intervenție telefonică la Digi24. 



Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a informat că Ambasada României la Sofia a fost notificată pe telefonul de urgenţă de către un cetăţean român cu privire la un accident rutier grav produs sâmbătă, în zona Veliko Tarnovo, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta, potrivit informațiilor actualizate, 26 de pasageri (cetăţeni români şi cetăţeni străini).

Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile bulgare pentru informaţii oficiale suplimentare cu privire la identitatea, cetăţenia şi starea de sănătate a persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii accidentului.

Ancheta autorităţilor bulgare cu privire la acest accident este în desfăşurare, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAE.

Românii au suferit diferite traumatisme, iar unul dintre ei a fost supus unei intervenţii medicale, la spitalul din Bulgaria.

Potrivit DSU, accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte ( Regiunea Veliko Tarnovo). Din cei 25 de pasageri de naționalitate română și turcă, 9 sunt internați într-o unitate spitalicească din Bulgaria. În urma tragicului eveniment, 4 români au fost declarați decedați.

„La nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a decis trimiterea unui elicopter SMURD, de la Punctul de Operare Aeromedicală București care s-a deplasat în Bulgaria cu o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București – Floreasca în vederea evaluării și planificării unei eventuale preluări și transport de pacienți către România. Totodată, în funcție de evoluția situației, alte 3 elicoptere sunt pregătite pentru a fi trimise în Bulgaria, în scopul evacuării pacienților români. De asemenea, consulul României in Bulgaria se află la unitatea spitalicească unde sunt internați pacienții români”, transmite DSU.

La acest moment, echipa medicală din România evaluează din punct de vedere medical starea pacienților, alături de echipa medicală bulgară.

Potrivit presei bulgare, autocarul a ratat virajul în apropiere de satul Kutsina și a lovit o mașină oprită, înmatriculată în Veliko Târnovo. Autocarul s-a lovit apoi de partea dreaptă și de un copac de pe marginea drumului.







Adsense