Acasă Actualitatea Foto. Accident mortal! S-a înfipt cu mașina într-o platformă parcată pe margine

Foto. Accident mortal! S-a înfipt cu mașina într-o platformă parcată pe margine

0
CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v62), quality = 75?

Un accident grav a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 23:30, pe raza localității Rugășești, comuna Cășeiu, județul Cluj.



Un autoturism a lovit în plin o autoplatformă parcată pe marginea drumului. Impactul a fost devastator: pasagerul, un bărbat de aproximativ 40 de ani, a rămas încarcerat și, în ciuda eforturilor pompierilor, a fost declarat decedat la fața locului.

Șoferul mașinii, rănit, dar conștient și cooperant, a fost preluat de echipajele medicale și transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament.

La intervenție au participat pompierii Detașamentului Dej cu două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ cu medic.

Potrivit polițiștilor, primele cercetări arată că șoferul se afla la volan sub influența alcoolului și avea permisul de conducere suspendat. În urma inconștienței sale, pasagerul și-a pierdut viața.

Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.





Adsense