Un grav accident rutier a avut loc astăzi pe autostrada A1, între aeroportul Arad și ieșirea Zădăreni, unde două autocamioane și un autoturism au fost implicate într-o coliziune fatală. Accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane, în timp ce alte trei victime au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Incidentul s-a produs la kilometrul 540 al autostrăzii Deva-Nădlac, în zona Zădăreni. Echipajele de urgență, inclusiv două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad și un echipaj SMURD, au intervenit rapid la locul accidentului. Traficul pe A1 este momentan blocat în ambele sensuri, circulația desfășurându-se doar pe banda de urgență, iar coloanele de mașini se întind pe kilometri întregi. Autoritățile estimează că circulația va fi reluată în condiții normale după ora 16:30.
Foto: DRDP Timișoara