Acasă Națională Foto. Accident mortal în această dimineață! Mașină lovită de tren

Foto. Accident mortal în această dimineață! Mașină lovită de tren

0

Un grav accident feroviar a avut loc în această dimineață în localitatea Cozmești, ce aparține orașului Podu Iloaiei, județul Iași. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a pierdut viața după ce a fost surprins de trenul Regio 5603, care circula pe ruta Iași – Suceava, în timp ce traversa o cale ferată fără barieră.



Potrivit autorităților, șoferul nu s-ar fi asigurat corespunzător la trecerea peste calea ferată, iar impactul a fost devastator. Deși a fost scos rapid din mașină de către martori și s-au aplicat manevre de resuscitare, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Intervenția a fost una amplă – la fața locului au ajuns echipaje de la Ambulanță, pompierii cu autospeciale de descarcerare și un echipaj de terapie intensivă mobilă. ISU Iași a confirmat că victima a fost scoasă din autoturism înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

Circulația feroviară în zonă a fost temporar blocată, iar ancheta este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele tragediei.





Adsense