Acasă Actualitatea Foto. Accident grav! Un tânăr din Sălaj a încercat o depășire periculoasă,...

Foto. Accident grav! Un tânăr din Sălaj a încercat o depășire periculoasă, 3 mașini șifonate

0

Un accident rutier grav s-a produs joi seara, pe DN1F E81, în afara localității Nădășelu, județul Cluj, implicând două autoturisme și o autoutilitară. În urma impactului, trei bărbați au fost transportați la spital pentru investigații medicale.



Potrivit primelor informații furnizate de IPJ Cluj, un tânăr de 24 de ani din județul Sălaj, aflat la volanul unui autoturism, s-ar fi angajat într-o manevră de depășire neregulamentară pe direcția Cluj-Napoca – Zalău. Această manevră a dus la coliziunea laterală cu un alt autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, după care mașina a intrat în impact frontal cu o autoutilitară care circula din sens opus, condusă de un bărbat de 51 de ani.

În urma accidentului, șoferul autoturismului de 24 de ani, un pasager de 27 de ani aflat în aceeași mașină și conducătorul autoutilitarei au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Două echipaje de pompieri de la Detașamentele Huedin și 1 Cluj-Napoca au intervenit la locul accidentului, utilizând autospeciale de descarcerare pentru a-l scoate pe unul dintre răniți din vehiculul avariat. La fața locului a intervenit și o ambulanță SMURD pentru acordarea primului ajutor.

Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, continuând cercetările pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.

Foto: Cluj24

yle='margin: 8px 0; clear: both;'>






Adsense