Acasă Actualitatea Foto. Accident grav! Persoane transportate la spital

Foto. Accident grav! Persoane transportate la spital

0

Un accident rutier s-a produs luni, în jurul orei 11:00, pe raza comunei Răucești. În urma unui apel la 112, echipajele de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, poliție și ambulanță s-au deplasat de urgență la fața locului.



Două autoturisme au fost implicate în coliziune, iar în acestea se aflau patru persoane. Din fericire, toți ocupanții au reușit să iasă singuri din mașini înainte de sosirea salvatorilor. Două persoane, un bărbat și o femeie, ambii în vârstă de 28 de ani, au suferit răni și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportați la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț.

Pompierii au intervenit pentru prevenirea unui posibil incendiu, deconectând bornele bateriilor și curățând carosabilul de resturile rezultate în urma impactului. Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

Foto: Ziar Piatra Neamț





Adsense