Un accident rutier cu trei autoturisme a avut loc duminică, înainte de prânz, la intrarea în magazinul Metro din Timișoara. În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite și transportate la spital.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 57 de ani, care circula dinspre Șag, a încercat să vireze la stânga spre magazin, fără să acorde prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 45 de ani, care venea din sens opus. În urma impactului, o a treia mașină, condusă de o femeie de 42 de ani și aflată în spate, nu a mai putut evita coliziunea.
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, descarcerare și ambulanțe SMURD și SAJ. Cele trei victime – șoferul de 57 de ani, o femeie de 46 de ani care îl însoțea și o pasageră de 43 de ani din a doua mașină – au fost transportate la spital, conștiente și cooperante. Una dintre victime a avut nevoie de descarcerare.
Cei trei șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.