Acasă Actualitatea Focar de infecție la un bloc din Satu Mare! Locatarii cer ajutorul...

Focar de infecție la un bloc din Satu Mare! Locatarii cer ajutorul prefectului Radu Roca

0

Prefectul Radu Roca a primit în audiență în această dimineață un reprezentant al locatarilor Blocului nr. 43 de pe strada Dariu Pop din Satu Mare. Acesta a depus o petiție în numele a 14 locatari, semnalând mai multe nereguli apărute în ultima vreme la un apartament al blocului.



Printre problemele semnalate se numără faptul că în urma debranșării apartamentului de la utilități, s-a creat un focar de infecție, iar din apartament se scurg lichide urât mirositoare care creează un disconfort major. De asemenea, s-a menționat că periodic sunt adăpostiți oameni ai străzii, ceea ce tulbură liniștea, ordinea și sănătatea publică în zonă.

Prefectul Radu Roca a luat în serios aceste probleme și a solicitat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, organelor abilitate să efectueze de urgență un control și să ia măsurile legale necesare pentru restabilirea ordinii și a unui climat civilizat de conviețuire la blocul de pe strada Dariu Pop din Satu Mare. Acest demers are ca scop rezolvarea situației și asigurarea confortului și siguranței locatarilor din zonă.





Adsense