Vineri, 20 decembrie 2024, a avut loc festivitatea de final de an în cadrul clubului Oașul Negrești-Oaș.
De la un început modest, cu doar 17 copii sportivi și 20 de seniori în 2019, iată că s-a ajuns astăzi la 270 de copii sportivi și 25 de seniori.
“Sunt onorat să fiu președintele acestui club și să fiu martor la transformarea sa incredibilă. OAȘUL este mai mult decât un club sportiv – este un loc unde visele devin realitate, iar valorile precum munca în echipă, respectul și perseverența sunt în centrul activității noastre. Această creștere nu ar fi fost posibilă fără implicarea fiecăruia dintre voi: sportivi, antrenori și susținători. Vă mulțumesc tuturor și vă asigur că viitorul nostru este plin de oportunități!”, transmite Andreka Adrian-Dan, președintele clubului.
În cadrul evenimentului s-au înmânat diplome de mulțumire celor care au avut o contribuție semnificativă la succesul clubului. Acesta a fost ajutat de nimeni altul decât triplul campion național al României cu CFR Cluj, dublu câștigător al Cupei României, al Supercupei României și al campionatului Moldovei cu Milsami Orhei, Cristi Bud.
Persoane premiate:
• Aurelia Fedorca – Primarul orașului Negrești-Oaș
• Mihai Baltă – Vicepreședintele CS Oașul 1969
• Chiș Cristian – Manager sportiv CS Oașul 1969
• Bura Adrian – Delegat CS Oașul 1969
• Homorozan Lucia și Cusco Dacian – Asistenți medicali
• Patricia Lavinia Baltă – Specialist tehnic online
• Oros Ștefan și Petrovan Alexandru – Staff campion sezonul 2023/2024
• Mociran Lenuța – Întreținere stadion
• Chencian Vasile – Șofer
• Dragoș Alina și Cirap Cristina – Contabilitate
A fost premiat inclusiv președintele Andreka Adrian-Dan.
Structura clubului și lista completă a sportivilor
Secția Judo
• Coordonatori: Halas Marian, Fusle Vasile
• Antrenor: Ilie George
Sportivi:
Miculaș Gabriel Teodor, Bandui Kevin Viorel, Bandui Lorena Maria, Bura Damian Vasile, Vali Cudin, Nichita Gabriel Ryan, Cădar Tudor George, Gag Azia, Armenean Abigail, Armenean Filip, Melania Crișan, Jeremiah Crișan
Secția Fotbal – Grupe Copii și Juniori
- Grupa Roșie 2018-2019 (Antrenor: Contra Lusien):
Patrick Șomle, Aris Honca, Anton Balint, Casian Cicio, Andrei Bondrea, Lucas Ciobră, Darius Hușanu, Dragoș Brîndușan, Eivan Zvaleni, Tudor Fedorea, George Paul, Jeremiah Crișan, Emanuel Mihoc, Flavius Pop, Rafael Bud, Remus Lobonț, Raul Șpendea, Alexandru Ciocan, Cristian Codrea, David Molnar, George Pop, Horea Lohan - Grupa Albastră 2018-2019 (Antrenor: Contra Lusien):
Rareș Matei, Tudor Bud, George Ciorcaș-Gherțan, David Draguș, Filip Armenean, Filip Mezat, Filip Hotca, George Cionca, George Cirap, Iacob Sarca, Luca Mureșan, Milan Rus, Dominic Mogdan, Noah Balint, Oliver Ciorbă, David Olteanu, Alexandru Pop, Armin Șimon, Rareș Torz, Victor Lișcă, Luis Bobiță, Aryan Zaharia - Grupele U8 (Roșie, Albă, Albastră) (Antrenor: Nemes Laur)
• Roșie: Balta Bogdan, Balta Luca, Berinde Alex, Boje Raul, Bura Damian, Cirap Bogdan, Codreanu Saul, Danciu Mihai, Hotca Bogdan, Kllogjeri Alessandro, Mociran Luca, Mihoc Gabriel, Moiș David, Nistor Nicolae, Petrenci Anisia, Sas Andrei, George Tatar, David Zob
• Albă: Rareș Ardelean, Kevin Bandui, Andrei Brahariu, Eric Bu, Dominic Bandi, Wassil Craciun, Mihail Dan, Rareș Dogeanu, Teodor Fabian, Ianis Farcasi, Vladimir Ghiriti, Cezar Hobe, Kelvin Matei, Alex Mihaila, Alexandru Petrenci, Darian Pop, Vlad Obsitos, Ștefan Sas
• Albastră: Alessio Alec, Gabriel Baltă, Dominic Buzdug, Mario Berchi, Rareș Chira, Alessio Dumitrescu, Edan Glagola, Laurențiu Haiduc, Iulian Magureanu, David Miclea, Gabriel Nichita, Ianis Pop, David Sălăgean, Rafael Șimonca, Gabriel Tîntas, Andrei Torz, David Varga, Samuel Varga, Nicolas Zimbru - Grupa 2015 (Antrenor: Lupu Răzvan):
Varga Alin, Baltă Denis, Cicio Rareș, Miculaș Ionică, Crișan Cristian, Elek Alessandro, Cormanios Daniel, Lohan Ianis, Sălăgean Raul, Pop Bogdan, Carcalaci Cosmin, Pop David, Cicio George, Tântaș Razvan, Ardel Matei, Ciocan Max, Lung Dorian, Moiș Alex, Neamț David, Berinde Ștefan, Popescu Denis, Sarca Rareș, Sarca Luca, Sas George, Tintaș Gabriel, Pașcan David, Cosma Petrică, Moisa Denis, Moiș Lucian, Szabo David, Pintea David - Grupa 2014 (Antrenor: Lupu Răzvan):
Baltă George, Berinde Darius, Berinde Luca, Cicio Alex, Ciocan Andrei, Ciocan Kevin, Ciorba Darius, Ciorbă David, Coț Mihăiță, Goje Stelian, Ignat Ryan, Lucuț Bogdan, Nosea Nicolas, Olariu Yanis, Pleșa Luis, Pop Luca, Pop Rayan, Rișco Mario, Rogojan Tudor, Roman Razvan, Tărnar Ionuț, Rusu Eduardo, Iuhas Lucian, Ghiriti Ianis, Cicio Riccardo, Pop Alexandra, Pop Carla, Cicio Adelina, Țola Riccardo, Dan Riccardo, Buzdug David, Mociran David, Oltean Alessandro - Grupa 2013 (Antrenor: Pintea Daniel):
Tyira Mihai Valentin, Molnar Sebastian Patrik, Frățilă Andrei, Qawsma Rayan Karim, Balogh Francesco Alehandro, Cora Matei Patrik, Fedorca Alesio Vasile, Dănuța Maria Ștefania, Savian Enzo Adrian, Simut David, Cicio Francesco Ionut, Ghiriti Luca Adrian, Lohan Rareș Petruț, Mureșan Raul Mihai, Pop Rareș Ștefan, Roman David Ștefan, Slobodnic Alex Iosif, Marcus Inesa Maria, Borzidan Octavian Mihai, Stan Vasile, Ghiriti Ianis, Oșan Gabriel C-Tin, Demanuele Eduward, Ciocan Arian, Pintea George Calin, Stan Maria Elena, Moisa Vanesa Georgeana, Chentian Damian, Mihoc Darius Alexis Vlăduț, Oros Gheorghe David, Manita Vlad, Pekura George Florin, Molnar Mihai Ștefan, Toma Viorel Adrian, Ciocan Alex Cristian - Grupele 2010-2012 (Antrenor: Mociran Vasile):
Varadie Tomas, Big Vlăduț, Bolog Diego, Cicio Mateo, Roman Mateo, Cicio Darius, Lazar Iulian, Borhidan Ryan, Ciorba Ayan, Fedorca Filip, Crișan Raul, Mihoc Ionuț, Mihoc George, Mihoc Petre, Ofimiaș Lukas Raul, Fabian Răzvan, Ciocan Marian, Huszti Flavius, Rusu Paul, Bolog Leon, Dragoș Alin - Juniori A1 – U16-U18 (Antrenor: Contra Lusien):
Cicio Adrian, Ciorba Alex, Mureșan Alex, Balogh Alexandru, Ardelean Lucas, Bandi Darius, Huszti Bogdan, Comis Robert, Miclea Cristian, Lascaian David, Vasile Diego, Balogh Emanuel, Nichita Flavius, Grigorean Antim, Ban Ionuț, Ban Nicu, Șurani Iustin, Cicio Marco, Horea Lucian, Roman Ricardo, Bertici Sebastian, Molnar Sebastian, Molnar Ștefan, Demanuele Steven, Szasz Denis, Tiuc Alexandru, Ghiriti Vasile, Pop Vasile, Berinde Andrei
Secția Seniori OAȘUL (Antrenori: Pop Vasile, Adrian Big):
Balasz Dombradi, Denis Bucurenciu, Andrei Surd, Lucian Pop, Urs Milian, Cătălin Iancău, Marco Cicio, Darius Băcanu, Raul Huszti, Lusien Contra, Lucian Homorozan, Alex Măriș, Raul Negreanu, David Poptile, Alessandro Mihoc, Yatarra Yamousa, Denis Lazar, Flavius Goja, Adrian Huja, Adrian Oros.