Poliţiştii au identificat o tânără de 27 de ani, care deținea un mandat european de arestare
Ieri, 11 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu cei din cadrul Secției Poliție Rurală Carei și Secției Poliție Rurală Satu Mare, au depistat, pe raza localității Lucăceni, o femeie, de 27 de ani, din Satu Mare, pe numele căreia autoritățile germane au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, apoi depusă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare
Mandat de executare a pedepsei închisorii pus în aplicare de polițiști
Poliţiştii sătmăreni au identificat un bărbat, de 41 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii
La data de 11 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu cei din cadrul Postului de Poliție Doba au identificat un bărbat, de 41 de ani, pe numele căruia Judecătoria Marghita, a emis mandat de executare a pedepsei de 1 an și 3 luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals și conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere. Persoana în cauză îşi va executa pedeapsa în penitenciar.