Acasă Sărituri cu schiurile Fără polonezi la Turneul celor 4 Trambuline!

Fără polonezi la Turneul celor 4 Trambuline!

0

S-a dat verdictul în ceea ce privește testul PCR al polonezului Klemens Murańka, care aseară a fost depistat pozitiv cu Sars-Cov-2. Așa cum era de așteptat, conform procedurilor FIS în acest caz, întreg lotul Poloniei a fost izolat, așa că nu vom avea niciun reprezentant al acestei țări la Turneul celor 4 Trambuline.



Aceasta este decizia organelor abilitate, care au decis ca lista de start să fie refăcută, fără polonezi la startul celei mai frumoase competiții a săritorilor cu schiurile. Astfel, la debutul etapei de la Oberstdorf, nu se va afla niciun polonez.

„Regretăm această decizie, dar departamentul nostru de sănătate nu a avut de ales decât să-i protejeze pe toți ceilalți sportivi. Prin decizia autorităților, nu putem permite echipei poloneze să înceapă la Oberstdorf”, a spune Florian Stern, secretar general al evenimentului de la Oberstdorf. Acesta a mai declarat că încă nu se știe cum vor fi carantinați polonezii și staff-ul, dar că se mai așteaptă teste suplimentare, iar, în măsura în care acestea sunt negative, există șanse ca săritorii să revină în turneu.

Antrenamentele de azi sunt programate la 15.30, iar calificările de la ora României, 17.30, în comentariul lui Dragoș Suciu, în direct la Eurosport 1 (s-a modificat grila postului între timp) și Eurosport 4K.

Șapte reprezentanți polonezi dintre cei 62 de sportive se aflau ieri pe lista de calificări de la Oberstdorf. Să ne reamintim că antrenorul Michal Dolezal i-a convocat pentru 4 Hills Tournament pe Maciej Kot (nr. 22), Klemens Murańka (nr. 31), Aleksander Zniszczol (nr. 39), Andrzej Stękała (nr. 46), Kamil Stoch (nr. 53), Dawid Kubacki (nr. 56) și Piotr Żyła (nr. 59).





Adsense