Acasă Actualitatea Exact 310.396 de sătmăreni cu drept de vot își pot alege duminică...

Exact 310.396 de sătmăreni cu drept de vot își pot alege duminică președintele pentru următorii 5 ani

0

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a convocat astăzi o ședință de lucru împreună cu subprefecții Romeo Pop și Ioan Țibil, dar și cu secretarul general al instituției, Cosmin Dorle, pentru stabilirea ultimelor detalii tehnice și organizatorice privind desfășurarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025.



În cadrul întâlnirii, s-a stabilit că materialele necesare votării – buletine de vot, ștampile de control, ștampile cu mențiunea „VOTAT”, timbre autocolante și formulare – sunt pregătite în seturi și vor fi distribuite către primăriile din județ în data de 17 mai, urmând ca ulterior să ajungă la cele 340 de secții de votare organizate pe raza județului.

Conform datelor oficiale din Registrul Electoral, în județul Satu Mare figurează 310.396 de alegători, pentru care au fost recepționate 340.774 de buletine de vot.

Pentru buna desfășurare a procesului electoral:

  • 680 de experți electorali au fost desemnați în calitate de președinți și locțiitori ai birourilor electorale ale secțiilor de votare.
  • 340 de operatori de calculator, alături de 87 de rezerve, vor asigura sprijinul tehnic necesar.

Totodată, structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne vor mobiliza peste 1.000 de lucrători, care vor avea misiunea de a asigura paza materialelor electoraletransportul acestora, precum și ordinea publică în secțiile de votare și la sediul Biroului Electoral Județean nr. 32 Satu Mare.

Cetățenii pot consulta arondarea pe secții de votare și informațiile privind activitatea Biroului Electoral Județean accesând următoarele linkuri:

Instituțiile implicate își reafirmă angajamentul de a asigura desfășurarea alegerilor într-un climat de transparență, legalitate și securitate, garantând astfel exercitarea liberă a dreptului la vot.







Adsense