Acasă Sport Erin Oros de la CSM Olimpia Satu Mare, bronz la Campionatul Național...

Erin Oros de la CSM Olimpia Satu Mare, bronz la Campionatul Național U18 la judo

0

Judoka Erin Oros, sportivă legitimată la CSM Olimpia Satu Mare, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național U18, confirmându-și talentul și determinarea pe tatami.



La doar 14 ani, eleva antrenorului Terely Mihály a concurat la categoria 48 kg, începând competiția cu o victorie împotriva Alexandrei Ionescu (Bacău). După o înfrângere în fața Irinei Oancea (Cluj-Napoca), Erin a intrat în recalificări, unde a reușit să se impună categoric, câștigând prin ippon în fața Analisei Badea (București) și a Erikai Dinescu (Craiova). Astfel, sportiva sătmăreană a urcat pe treapta a treia a podiumului.

La aceeași competiție, György Bettina (categoria 70 kg) a obținut o victorie, dar a fost eliminată după două înfrângeri, ratând calificarea în finala de opt.

Performanța lui Erin Oros reprezintă un rezultat deosebit pentru judo-ul sătmărean, confirmând încă o dată valoarea și potențialul tinerilor sportivi ai clubului.





Adsense