Acasă Actualitatea Drumul expres Centura Satu Mare – Oar care se leagă cu Autostrada...

Drumul expres Centura Satu Mare – Oar care se leagă cu Autostrada M49 Ungaria, pe lista CNAIR

0

CNAIR prezintă faptul că în acest an, peste 781 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, se află în lucru și aproape 518 kilometri, în etapa de execuţie.



Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în lucru un număr de 781,38 kilometri, din care 263,43 kilometri în etapa de proiectare, iar 517,95 kilometri în etapa de execuţie, potrivit datelor remise AGERPRES.

Printre cele peste 30 de proiecte se află și prioiectul de execuţie lucrări Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) – Oar (Graniţa Româno – Ungară – Drum Expres M49 Ungaria.

Drumul Expres Oar – Satu Mare, cu o lungime de aproximativ 10,83 km și două benzi pe sens, va include două noduri rutiere, două parcări (cate una pe fiecare parte) și un Centru de Întreținere și Control (CIC). Acest proiect se va conecta la drumul expres M49 la granița cu Ungaria, facilitând mobilitatea între cele două țări.

Finanțat prin Programul Transport, contractul prevede o durată de execuție a lucrărilor de 24 de luni.

ss='code-block code-block-6' style='margin: 8px 0; clear: both;'>






Adsense