Acasă Actualitatea Două eleve au fost tâlhărite și agresate sexual de cinci adolescenți în...

Două eleve au fost tâlhărite și agresate sexual de cinci adolescenți în curtea școlii

0

Au fost declanșate anchete multiple la Constanța unde două eleve de liceu au fost tâlhărite și agresate sexual de cinci adolescenți.



Incidentul s-a petrecut chiar în pauza mare, în curtea instituției de învățământ care nu este păzită și nici supravegheată video.

Incidentul s-a petrecut la un liceu aflat în centrul orașului Constanța. Inițial a fost acostată o elevă de clasa a nouă aflată la intrarea în liceu, dar în curtea interioară. Trei adolescenți de 15,16 și 17 ani, elevi și ei, dar la o școală profesională lipită de liceu, au îmbrâncit-o pe fată și ar fi agresat-o sexual, susțin anchetatorii.

Alături de cei trei elevi ar mai fi fost alți doi tineri, prieteni ai acestora. 

O altă elevă martoră la scenă a vrut să intervină și să sară în ajutorul colegei, dar și ea ar fi fost lovită. Din păcate, niciun profesor sau vreun supraveghetor nu a intervenit. 

Fată agresată a reușit cu greu să scape de cei cinci tineri abia după ce s-a eliberat și a început să strige după ajutor. Profesorii din liceu au reacționat târziu, iar indivizii au reușit să dispară de la școală.

În acest moment, polițiștii au reușit să-i identifice pe trei dintre suspecți, respectiv pe elevi. În paralal cu dosarul de tâlhărie și agresiune sexuală declanșat de polițiști, o anchetă administrativă a fost pornită și de Inspectoratul Școlar.

Directorul liceului recunoaște că nu există pază umană pe timpul zilei, iar curtea instituției de învățământ nu este supravegheată.

tyle> .ttp-top .ttpAds img { max-width: 1020px !important; margin: auto; } .ttpAdsMobile { display: none; text-align: center; } .ttp .ttpAdsMobile img{ width: 100%; max-width: 500px; height: auto; } .ttpAds { display:block; text-align: center; } .ttp .ttpAds img{ width: 100%; max-width: 1140px; height: auto; } @media screen and (max-width:576px) { .ttpAdsMobile {display: block;} .ttpAds {display: none;} }






Adsense