Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, a adresat o întrebare oficială prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, solicitând ca, începând cu 1 ianuarie 2025, să fie acordate drepturile financiare pentru copiii persoanelor persecutate din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, conform Ordonanței Guvernului nr. 105/1999.
Cozma a atras atenția asupra discriminării actuale dintre categoriile de beneficiari, generată de faptul că doar anumite drepturi financiare prevăzute de lege au fost acordate până acum, în timp ce altele au fost amânate constant, invocându-se lipsa resurselor bugetare.
„Este inacceptabil ca, în ciuda prevederilor constituționale care garantează egalitatea cetățenilor în fața legii, să continuăm să discriminăm între persoanele persecutate sau copiii acestora, deși toți sunt cetățeni ai statului român. Cer Guvernului să nu mai proroge aplicarea acestor drepturi și să identifice fondurile necesare pentru a face dreptate istorică”, a declarat deputatul sătmărean.
Cozma a subliniat că, în contextul pregătirii bugetului de stat pentru anul 2025, Guvernul are datoria morală și legală de a respecta prevederile legislative și de a repara această situație care durează de ani de zile.
Deputatul sătmărean a cerut un răspuns scris din partea prim-ministrului și a promis că va continua să lupte pentru respectarea drepturilor tuturor cetățenilor afectați de regimurile opresive din trecut.