Acasă Actualitatea Deputatul Mircea Govor: „Susțin eliminarea accizelor pentru pălinca produsă în gospodărie!”

Deputatul Mircea Govor: „Susțin eliminarea accizelor pentru pălinca produsă în gospodărie!”

0


Deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, a transmis în plenul Parlamentului un mesaj ferm și plin de simbolism cultural: sprijină eliminarea accizelor pentru pălinca produsă tradițional în gospodăriile din România.

„Nu este vorba doar despre politici fiscale, ci despre respectul pentru identitate, tradiție și muncă cinstită”, a declarat Mircea Govor, subliniind că pălinca reprezintă un simbol viu al culturii și ospitalității românești, transmis din generație în generație.

În județul Satu Mare, la fel ca în multe alte zone ale Ardealului, pălinca nu este doar o băutură, ci parte a patrimoniului cultural. Distilată din fructe locale, după rețete vechi, pălinca însoțește evenimente de familie, sărbători și reunește comunități.

„Atât timp cât în curțile din Țara Oașului, din Codru, de pe dealurile Sătmarului și din întreg Ardealul mai fierbe cazanul cu pălincă, România nu și-a pierdut sufletul”, a punctat deputatul, într-un discurs cu profundă încărcătură emoțională.

Govor a făcut un apel transparent către colegii din Parlament: să elimine accizele pentru pălinca produsă în gospodării, considerând că această măsură ar reprezenta nu doar un sprijin economic, ci un gest de recunoaștere și protejare a identității naționale.

„Să nu fim cei care uită. Să fim cei care apără!”, a încheiat Mircea Govor, reiterând angajamentul de a susține în continuare micii producători și tradițiile autentice românești.







Adsense