La ședința ordinară a Consiliului Local Satu Mare, programată pentru joi, 28 august 2025, consilierii vor dezbate unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură sportivă din ultimii ani: modernizarea și extinderea Stadionului „Unio”, redenumit în documentație „Stadionul Municipal Satu Mare – Szatmárnémeti Városi Stadion”.
Proiectul inițiat de primarul Kereskényi Gábor prevede aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (D.A.L.I.) și a indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a investiției este estimată la 130,8 milioane lei (fără TVA), din care aproape 75 milioane lei reprezintă cheltuieli de construcții și montaj.
Stadion modern, conform cerințelor FRF și UEFA
Noua arenă ar urma să fie adaptată standardelor pentru Liga a II-a, cu posibilitate de omologare pentru Liga I. Proiectul include:
demolarea parțială a construcțiilor actuale și reconstruirea tribunei principale;
realizarea unei tribune secundare moderne, cu gradene acoperite și acces pentru persoane cu dizabilități;
teren de joc cu gazon natural și artificial, instalație de nocturnă și sistem de drenaj;
teren de antrenament auxiliar, săli de fitness, sală de conferințe și spații media pentru transmisiuni oficiale.
Potrivit raportului de specialitate, modernizarea stadionului devine urgentă după promovarea Clubului Sportiv Municipal Satu Mare în Liga a II-a. Infrastructura existentă nu mai corespunde cerințelor, iar Stadionul „Olimpia – Daniel Prodan” este într-un stadiu avansat de degradare, fiind considerat impropriu pentru meciuri oficiale la nivel profesionist.
Finanțarea proiectului
Investiția ar urma să fie acoperită, în principal, din bugetul local al Municipiului Satu Mare, cu posibilitatea atragerii de fonduri guvernamentale sau europene. Aprobarea D.A.L.I. și a indicatorilor este pasul esențial pentru demararea procedurilor ulterioare – realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor.
Autoritățile locale consideră reconstrucția Stadionului „Unio” o investiție strategică pentru municipiu, menită să asigure condiții moderne pentru sportivi și spectatori, dar și să crească atractivitatea orașului pentru competiții naționale și evenimente culturale de amploare.
Draxlmaier Satu Mare primește 133 de milioane de lei de la stat! Ce va face cu banii