Acasă Sport CSM București și-a luat revanșa cu Ferencvaros! Victorie la șase goluri diferență

CSM București și-a luat revanșa cu Ferencvaros! Victorie la șase goluri diferență

0

CSM București a învins-o pe Ferencvaros Budapesta, scor 27-21, în runda cu numărul 8 a grupei A din Liga Campionilor la handbal feminin.



Ferencvaros era lider neînvins în grupa A și venea cu avantajul moral, după victoria obținută săptămâna trecută împotriva campioanei României, scor 31-30. Astăzi, Adi Vasile a pregătit perfect meciul. „Tigroaceiele” au preluat conducerea din primele minute și nu au cedat inițiativa până la final. 

Portărița Marie Davidsen a prins o zi de grație, a parat două aruncări de la 7 metri, și a pavat drumul bucureștencelor spre victorie în prima parte. În finalul partidei, Grubisic a avut și ea o serie de parade formidabile. În ofensivă s-a evidențiat Cristina Neagu, ajutoare a 9 goluri. Interul stânga a fost ajutat de Ramusovic, perfectă în prima repriză, cu 4 reușite. Și Omoregie a confirmat forma bună pe care o traversează, cu alte 4 goluri. 

CSM București obține a 4-a victorie în cele 8 partide jucate din grupa A a Ligii Campionilor și urcă pentru momentul pe locul 4. Primele două clasate merg direct în sferturile de finală, iar următoarele 4 formații se califică în „optimi”. Partida cu Ferencvaros a fost ultima din anul 2021. Competiția ia pauză pentru a face loc Campionatului Mondial din Spania.





Adsense