Într-o lume în care copiii se nasc înconjurați de iubire și siguranță, destinul lui Costi a fost altul. Abandonat la naștere într-un tren care mergea spre Constanța, băiatul avea să cunoască de timpuriu greutățile vieții.
Crescut în sistemul de protecție a copilului, Costi a fost nevoit să lupte pentru supraviețuire, iar la 18 ani a ajuns să trăiască pe trenuri, străbătând peste 120.000 de kilometri prin țară.
Naștere într-un tren și un destin zbuciumat
Costi s-a născut pe 20 februarie 2004, în trenul personal Buzău – Constanța. Mama sa l-a abandonat imediat după naștere, iar copilul a fost preluat de autorități și dus la spital, unde și-a petrecut primul an conectat la aparate care l-au ținut în viață.
Nu și-a cunoscut niciodată părinții, iar explicațiile despre abandonul său au variat de-a lungul timpului. Pentru o perioadă, a crezut că mama sa a murit într-un accident de tren, însă ulterior a aflat că aceasta ar putea fi în viață.
De la un an până la șapte ani, Costi a fost crescut de o femeie care nu și-a permis să-i acopere tratamentele medicale necesare pentru problemele sale cardiace. A fost plasat ulterior într-o familie, unde, deși avea un trai decent, nu s-a simțit iubit. Începând cu vârsta de 13 ani, a fugit în repetate rânduri de acasă, refugiindu-se în trenuri.
Doi ani de rătăcire prin trenuri
După ce a împlinit 18 ani și a părăsit sistemul de protecție, Costi și-a găsit „acasă” în trenuri și gări. Călătorind mii de kilometri fără o destinație precisă, s-a întreținut din ce primea de la oameni sau din PET-urile reciclate. A experimentat singurătatea, frigul, foamea și gândurile negre, ajungând chiar în pragul deznădejdii.
„Pe ruta București – Constanța am deschis ușile în timpul mersului. Trenul avea 150 km/h. Am zis: ‘Dacă nu există nimic care să mă salveze, mă arunc.’ Dar am simțit o mână pe umăr, m-a tras înapoi. Nu era nimeni în vagon. Am crezut că a fost mâna lui Dumnezeu”, mărturisește Costi.
„Trenul Speranței” spre un nou început
Momentul de cotitură a venit atunci când, într-un tren, a întâlnit o tânără care l-a îndrumat către o asociație din Satu Mare, dedicată sprijinirii tinerilor ieșiți din plasament. Ajuns acolo, a primit nu doar un adăpost, ci și sprijin emoțional și medical.
A fost momentul în care a început să își dorească o viață stabilă. Chiar dacă tentația de a reveni la viața pe șine era puternică, Anton Varga, fondatorul centrului, l-a sprijinit să își găsească un loc de muncă și să înceapă un nou capitol.
Astăzi, Costi își dorește să își construiască un viitor și să lase în urmă anii de rătăcire. Își amintește călătoriile sale prin țară nu cu regret, ci cu recunoștință pentru lecțiile învățate și pentru oamenii care i-au întins o mână de ajutor.
Povestea lui Costi nu este doar despre supraviețuire, ci și despre puterea de a spera, chiar și atunci când viața pare că îți ia totul.
