Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Satu Mare, prin Directorul Executiv Cristian Soponoș, transmite mulțumiri partidelor politice PSD și PNL, precum și factorilor politici locali, pentru sprijinul acordat în vederea prelungirii activității personalului contractual din cadrul instituției până la 30 iunie 2026.
În mod special, sunt evidențiate contribuțiile deputatului PSD Mircea Govor și senatorului UDMR Turos Loránd, care au participat la întâlnirea organizată în 25 aprilie 2025 la sediul CJP Satu Mare, unde s-au discutat provocările legate de volumul mare de muncă și de necesitatea menținerii personalului contractual.
„De la 1 iulie, instituția ar fi fost în pericol să piardă 26% din personal, ceea ce ar fi afectat grav procesul de recalculare a pensiilor și gestionarea noilor etape informatice. Ne bucurăm că nevoia noastră a fost înțeleasă și susținută la nivel legislativ.”
— Cristian Soponoș, Director Executiv, CJP Satu Mare
Proiectul legislativ PLX 497/2024, adoptat de Camera Deputaților
Astăzi, Camera Deputaților a votat în plen prelungirea contractelor personalului contractual din casele de pensiipână la data de 30 iunie 2026, prin adoptarea PLX 497/2024, care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2024.
„Am susținut cu toată convingerea acest demers legislativ. Continuitatea administrativă în procesul de recalculare a pensiilor este o prioritate. Am răspuns apelului venit din partea reprezentanților CJP Satu Mare și, împreună cu colegii din PSD, am transformat problema semnalată într-o soluție legislativă.”
— Mircea Govor, deputat PSD
Măsuri importante incluse în proiectul legislativ adoptat:
-
Prelungirea contractelor personalului de specialitate din sistemul public de pensii până la 30 iunie 2026;
-
Protecția categoriilor vulnerabile: pensiile recalculate nu vor afecta accesul la ajutoarele pentru energie și încălzire;
-
Creșterea pragului pentru tichetele sociale la 2.210 lei, extinzând numărul beneficiarilor;
-
Actualizarea criteriilor pentru compensarea cu 90% a medicamentelor, facilitând accesul la tratamente esențiale.