Fanii români ai săriturilor cu schiurile au de ce să se bucure. Federația Internațională de Schi a confirmat astăzi că întrecerile de la jumătatea lunii februarie de la Râșnov vor avea loc. Din păcate spectatorii nu vor avea acces în Valea Cărbunării, așa că nu-i vor putea vedea pe viu pe favoriți. Cauza, după cum bine știm, o reprezintă pandemia de Covid-19.
Aceste informații au fost confirmate de FIS dar și de către Federația Română de Schi-Biatlon. Organizatorii concursului din Transilvania au declarat că sportivii vor intra în România pe baza testelor PCR negative, nu mai vechi de 72 de ore.
Așadar, în perioada 18-20 februarie, la Râșnov vor avea loc două competiții individuale la feminin și una la masculin, dar vom avea parte și de un lucru inedit, care se întâmplă în acest sezon doar în România, fiind practic o premieră în concursurilor din cadrul Cupei Mondiale. Competiția de pe trambulina Valea Cărbunării (HS97) se va încheia cu proba pe echipe mixte.
Karl Geiger și Stefan Kraft au triumfat acum un an aici, iar la fete s-au impus Chiara Hoelzl și Maren Lundby.