Acasă Fotbal CFR Cluj – FCSB se joacă în Gruia cu spectatori

CFR Cluj – FCSB se joacă în Gruia cu spectatori

0

Începând cu 15 mai, accesul spectatorilor pe stadioane va fi permis, în urma măsurilor de relaxare care urmează, conform declarațiilor președintelui Iohannis. Astfel că partida dintre CFR Cluj și FCSB, cea care ar putea decide campioana, se va juca în Gruia cu un număr de spectatori.



Adică, din 15 mai, se redeschid stadioanele, dar la capacitate limitată, 25%, ceea ce înseamnă că începând de sâmbăta aceasta am putea vedea suporteri în tribune la meciurile din Liga 1.

„Din acest weekend activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori. În interior, vom avea, de asemenea, câteva relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie. Sunt foarte multe măsuri, ele vor fi prelucrate de Comitetul Național și vor fi, toate, aduse la cunoștința publicului”, a spus aseară Klaus Iohannis.

Așadar, titlul ar putea fi sărbătorit în Gruia cu suporteri, sigur, un număr limitat, dar este un lucru de bun augur că se reintră încet în normalitate. Tot în ultima etapă din play-off se mai joacă CSU Craiova – Clinceni și Sepsi Sf. Gheorghe – FC Botoșani.





Adsense