Acasă Sport Ce mai face Leonard Doroftei în Canada, după ce a fost alungat...

Ce mai face Leonard Doroftei în Canada, după ce a fost alungat din România?

0

Leonard Doroftei (51 de ani) trăieşte de 2 ani în Canada, alături de familia lui. Fostul campion mondial la box a fost, practic, alungat din România, din cauza problemelor de natură juridică pe care le-a avut pub-ul său din Ploieşti.

În 2017, fostul pugilist a fost obligat de autoritățile prahovene să părăsească spațiul în care-și desfășura acitivitatea, din cauza riscului seismic ridicat. Cel poreclit „Moșu” s-a mutat cu pub-ul într-un loc lângă stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Pe atunci, Leonard Doroftei a şi câştigat procesul cu administraţia locală, dar problemele erau departe de a fi rezolvate. Astfel că fostul sportiv a acuzat că a fost „sabotat” intenționat. Pentru a-și ține afacerea pe linia de plutire, Doroftei devenise chiar şi chelner, întrucât nu mai reuşea să angajeze oameni cu experienţă.

Marele campion al României lucrează, peste Ocean, ca antrenor la o sală de box, însă recent s-a apucat și de afaceri. A început să investească în domeniul imobiliar, acolo unde deja se bucură de rezultate pozitive.

E un domeniu în care am căutat să investesc (n.r. imobiliare). E destul de bine. Nu mă plâng. N-aș fi plecat niciodată. Dar acolo trebuie să fii un adevărat șacal ca să răzbești. M-a durut când, la un moment dat, parcă eram considerat un cerșetor. Și n-am cerut niciodată cuiva ceva. Dar pe banii tăi să fii văzut așa, e dureros. Eu cred că dacă dacă vin acum în țară, nu mai plec. Atât de mult îmi lipsesc oamenii de acolo. Atât de mult îi iubesc pe românii mei. Bine măcar că aici, în Canada, sunt înconjurat de români. Mă simt ca acasă”, a explicat fostul pugilist, pentru Prosport.

Înainte de a pleca în Canada, Leonard Doroftei şi-a vândut casa de la Ploieşti, dar a ieşit în pierdere cu 350.000 de dolari.

„Voi reveni în România într-o bună zi. La federație nu am fost dorit. Nu au vrut nici să fiu antrenor la lot. În sală la Nea Titi (n.r. – Titi Tudor supranumit Titi Prosop) intram cu greu”, a mai declarat ex-pugilistul.

Articolul precedentVIDEO | Coadă imensă la intrarea în Satu Mare! Nervii șoferilor, puși la încercare! UPDATE: E la fel și la ora 18.00
Articolul următorVIDEO | Jaf la o bancă, ziua în amiaza mare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here