Casa Județeană de Pensii Satu Mare, prin directorul Cristian Soponoș, anunță modificări importante privind ajutorul de deces și cotele de contribuție pentru anul 2025, conform Legii nr. 10/2025 a bugetului asigurărilor sociale de stat.
Începând cu 13 februarie, cuantumul ajutorului de deces crește la 8.620 de lei pentru pensionari și asigurați, iar în cazul unui membru de familie al acestora, suma acordată este de 4.310 lei. Până la această dată, se mențin valorile din 2024, respectiv 7.567 de lei și 3.784 de lei.
În anul 2024, Casa Județeană de Pensii Satu Mare a acordat 2.956 de ajutoare pentru pensionari și membrii de familie ai acestora, precum și 291 de ajutoare pentru asigurați.
Totodată, valoarea punctului de referință rămâne 81, iar cotele de contribuție la asigurările sociale se stabilesc astfel:
- 25% pentru angajați,
- 4% pentru condiții deosebite de muncă,
- 8% pentru condiții speciale de muncă.
Cota aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75%, iar persoanele fizice care au încheiat contracte de asigurare socială datorează 25%.
Referitor la indemnizații, pensia socială minimă garantată rămâne la 1.281 de lei, iar indemnizația de însoțitor este de 2.025 de lei. Indemnizația acordată conform Legii 8/2006 nu poate depăși două salarii minime brute.
În plus, drepturile copiilor urmași de refugiați sunt amânate până la 1 ianuarie 2026, conform OUG 156/2024.
Casa Județeană de Pensii Satu Mare rămâne la dispoziția beneficiarilor pentru informații suplimentare.