Acasă Lifestyle Careienii să plătească taxe și impozite, turiștii să aibă gratuități (Pamfletul săptămânii...

Careienii să plătească taxe și impozite, turiștii să aibă gratuități (Pamfletul săptămânii – V)

0

Să oferi beneficii, gratuități și tot felul de lucruri faine, turiștilor care îți vizitează orașul, pare a fi o idee super catchy. Am auzit-o prin luna mai la Primăria Oradea. Dar localnicii nu primesc cu brațele deschise ideile astea care ”ajută la dezvoltarea economiei”. Mai ales când își amintesc de ”bețivii ăia”, ”băjeții care au făcut gălăgie”, ”înapoiații care dau bani cerșetorilor”, ”ne-au ridicat iar taxa de parcare” etc.

Primăria unui alt oraș, din județul Satu Mare, s-a gândit să meargă pe același fir incredibil. Mai ales că în zonă există și un castel.

Anunțul de pe facebook, privind lansarea campaniei ”ZileLaCarei”, a strâns 28 de like-uri și nicio reacție în 10 ore. Toată lumea a fost super-entuziasmată.

Despre ce este vorba? Indivizii care vara asta se cazează cel puțin o noapte, la unul dintre hotelurile partenere, primesc tot felul de reduceri atractive la diferite cafenele și restaurante. Turiștii primesc acces gratuit la Castelul Karolyi și 20% reducere la ștrandul termal. Mai sunt tot felul de beneficii la magazine și librării, reducere la echitație și te mai miri ce.

Va fi careianul mulțumit? Bistoș! Mai ales când locuiește de o viață acolo, plătește anual taxe și impozite, ajută la dezvoltarea orașului, iar un altu’, care stă doar o zi în Carei, să bea o bere în cinste după reducerea de la ștrand. Pe scurt, careienii sunt buni la plată, iar străinii să fie bine primiți.

PS: Dacă tot vreți să aduceți turiști în orașul Carei, închideți centura.

(Un careian)

Articolul precedentFOTO. Medic care te consultă doar dacă ai vaccin sau test negativ!
Articolul următorFOTO-VIDEO. Tone de deșeuri, depistate din nou la Borș! Devenim “groapa de gunoi” a Europei?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here