Rezultatele finale înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a, după etapa de contestații, în județul Satu Mare, în anul școlar 2023-2024.
Vă prezentăm o sinteză a rezultatelor înregistrate:
* 2740 de elevi înscriși;
* 2446 de elevi prezenți;
* 1 elev a obținut media 10.
Au fost depuse 283 de contestații, după cum urmează:
- Limba și literatura română: 149;
- Limba și literatura maternă: 14:
- Matematică: 120.
* Rata mediilor peste sau egale cu 5 este 70.2 % (1716 elevi).
Rezultatele au fost publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial și constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat.
În prima etapă a admiterii în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 11-12 iulie, respectiv 15-22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 24 iulie.