Mall-ul din Satu Mare a intrat în legendă după ce tocmai a înregistrat a 1000-a defecțiune. Dacă ar exista un Guinness World Record pentru „cea mai nesuferită ușă electrică din lume”, aceasta ar fi câștigătoare detașată.
Instalată cu mare fast în urmă cu aproximativ un an, ușa părea să fie o capodoperă tehnologică. Dar, ca în orice dramă de calitate, promisiunile mari s-au transformat rapid în dezamăgiri epice. Surse neoficiale spun că ușa se strică uneori de câteva ori pe zi, iar clienții ajung să joace „de-a v-ați ascunselea” căutând intrarea laterală.
Costurile de întreținere a ușii sunt un mister, dar dacă ar fi să calculăm reparațiile zilnice, probabil că mall-ul ar fi putut construi o intrare nouă, cu tot cu covor roșu. Cineva a sugerat să pună un afiș cu textul: „Această ușă funcționează 50% din timp. În rest, vă rugăm să folosiți imaginația./ Ez az ajtó az idő 50%-ában működik. A fennmaradó időben kérjük, használja a képzelőerejét.”
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)