Comunitatea din Căuaș se pregătește să întâmpine cu bucurie unul dintre cele mai importante momente religioase ale anului. Duminică, 8 septembrie 2024, de la orele 10:30, biserica din localitate, purtând hramul Nașterii Maicii Domnului, va găzdui evenimente solemne dedicate acestei mari sărbători creștine.
Într-o invitație adresată tuturor credincioșilor, părintele paroh Ciprian Vezentan a transmis un mesaj emoționant:
„Iubiți credincioși, alături de un grup de credincioși binevoitori, avem deosebita plăcere de a vă invita să fiți alături de noi, duminică 8 septembrie, cu ocazia prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, al cărui hram îl poartă biserica noastră. Totodată, alături de un sobor de preoți, vom săvârși Sfântul Maslu, la care am fi bucuroși să ne fiți alături în număr cât mai mare în biserica noastră.“
Părintele Vezentan, cunoscut pentru implicarea sa activă în viața spirituală și culturală a comunității, își exprimă speranța că acest eveniment va aduna nu doar locuitorii din Căuaș, ci și pe cei care s-au stabilit în alte părți, fiind o ocazie unică de comuniune și rugăciune.
După slujbele religioase, credincioșii sunt invitați la Căminul Cultural din localitate pentru o agapă tradițională, unde atmosfera va fi una de sărbătoare și de revedere cu cei dragi.
„Vă invităm la Căminul Cultural din localitatea Căuaș, unde se va ține o agapă tradițională și ne vom bucura de revederea cu cei apropiați, săteni, fii ai satului și nu numai!“, a mai adăugat părintele paroh. „Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, amin! Vă așteptăm cu drag!“