Acasă Actualitatea Bătaie între mămici la un loc de joacă! Amendă uriașă primită de...

Bătaie între mămici la un loc de joacă! Amendă uriașă primită de o femeie

0

Un conflict izbucnit între două femei la un loc de joacă din Oradea, în august 2022, a culminat cu un dosar penal și o sentință de condamnare. Judecătoria Oradea a găsit-o vinovată pe una dintre mame pentru loviri sau alte violențe, aplicându-i o amendă penală de 4.000 de lei. În plus, femeia a fost obligată să plătească 1.000 de lei daune morale și 5.100 de lei cheltuieli de judecată.



Potrivit anchetei, conform bihon.ro, conflictul a pornit de la un incident cu tiroliana, în care o fetiță a lovit accidental o femeie. Discuția dintre mama fetiței și femeia lovită a escaladat, ajungând la violențe fizice. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care mama fetiței a lovit-o pe cealaltă femeie cu palma, piciorul și a tras-o de păr. În apărarea sa, inculpata a susținut că nu a inițiat agresiunea, însă probele video și mărturiile martorilor au demonstrat contrariul.

Judecătorii au concluzionat că vinovăția mamei este „dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă”, subliniind că aceasta a fost cea care a aplicat primele lovituri. Deși femeia agresată a cerut daune morale de 10.000 de lei, instanța a stabilit o sumă mai mică, luând în considerare impactul emoțional resimțit de victimă.

Nemulțumită de sentință, inculpata a contestat decizia la Curtea de Apel Oradea, care urmează să emită o hotărâre definitivă.

Foto: Ilustrativ

le='margin: 8px 0; clear: both;'>






Adsense