Acasă Actualitatea Barbat și femeie bănuiți de mai multe furturi, reținuți de polițiștii sătmăreni

Barbat și femeie bănuiți de mai multe furturi, reținuți de polițiștii sătmăreni

0

La data de 24 august, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat o persoană bănuită de comiterea a două furturi.



Astfel, în urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat un bărbat, de 38 de ani, din Satu Mare, care la data de 22 august, ar fi comis două furturi, unul în dauna unei persoane fizice, cauzând un prejudiciu de 800 de lei, iar cel de-al doilea în dauna unei societăți comerciale, cauzând un prejudiciu de 530 de lei.

Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind prezentat ulterior procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru comiterea infracțiunii de furt.

La data de 23 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 39 de ani, din Satu Mare, despre faptul că la aceeași dată, persoane necunoscute ar fi sustras de la un băiat, de 15 ani, din Satu Mare, un lănțișor, pe care băiatul îl purta la gât, cauzând un prejudiciu de aproximativ 2 000 de lei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat la data de 24 august, persoanele bănuite de furt, ca fiind doi minori, de 15, respectiv 16 ani, ambii din Satu Mare.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Verificările în cauză continuă față de cei doi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.





Adsense