CFR Cluj și FC Hermannstadt se întâlnesc miercuri, 5 februarie, de la ora 18.00, într-un duel ce aduce față în față două echipe aflate în formă. Clujenii au pierdut un singur meci în ultimele nouă partide jucate pe teren propriu, în timp ce sibienii sunt neînvinși în deplasare din 9 noiembrie 2024.
Istoricul confruntărilor directe indică un avantaj pentru CFR Cluj, care s-a impus de șase ori în cele unsprezece întâlniri din principala competiție internă. Hermannstadt a câștigat doar de două ori, iar alte trei meciuri s-au terminat la egalitate. Cel mai clar succes al ardelenilor s-a înregistrat în august 2019, când au câștigat cu 3-0, iar singura victorie a sibienilor la Cluj a fost în decembrie 2022, scor 1-0.
Ultimul meci direct, disputat în septembrie anul trecut, s-a încheiat fără goluri. De această dată, CFR Cluj are de partea sa avantajul terenului propriu, în timp ce FC Hermannstadt vine cu o serie bună în deplasare. Partida va putea fi urmărită în direct pe PRIMA Sport și DIGI Sport și va fi arbitrată de Dumitrache Bogdan (Bucureşti).
De puține minute am primit echipa de start CFR Cluj.
