Acasă Actualitatea Autoritățile din Carei și Tășnad au depistat un permis nerecunoscut la noi...

Autoritățile din Carei și Tășnad au depistat un permis nerecunoscut la noi și remorcă cu numere de Anglia

0

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei efectuează cercetări în două cazuri distincte privind încălcări ale regimului circulaţiei rutiere, descoperite în cursul zilei de 13 aprilie 2025, pe raza localității Urziceni, județul Satu Mare.




📌 Permis nerecunoscut, autoturism înmatriculat în Ucraina

În jurul orei 20:15, polițiștii de frontieră au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean moldovean, în vârstă de 34 de ani.

La solicitarea documentelor, bărbatul a prezentat un permis de conducere emis de autoritățile din Transnistria, document nerecunoscut de statul român. În consecință, s-au demarat cercetări sub aspectul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută de Codul Penal.


📌 Remorcă neînmatriculată, descoperită în aceeași localitate

La scurt timp după miezul nopții, un echipaj mixt, format din polițiști de frontieră din cadrul aceluiași sector și lucrători ai Secției 6 Poliție Rurală Tășnad, a oprit în trafic un autoturism cu număr specific Marii Britanii, tractând o remorcă.

Autoturismul era condus de un cetățean român, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Maramureș. În urma verificărilor, s-a constatat că remorca nu era înmatriculată, deși purta o plăcuță cu numărul de înmatriculare al autoturismului.

În acest caz, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tractare a unei remorci neînmatriculate, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. 3 din Codul Penal.







Adsense