Senzația anului nu mai este ciocolata de Dubai, căci la Satu Mare au ajuns… castanele coapte de Dubai! Da, ați auzit bine! Direct din deșertul arid al Emiratelor, unde probabil a crescut primul și singurul castan (poate plantat de vreun șeic plictisit de palmieri), acum avem la îndemână celebrele „Dubai Chestnuts”.
Sătmărenii au fost surprinși să vadă aceste minuni pe tarabe, gata să fie savurate cu aceeași atenție cu care ai mânca… niște curmale! Cum se explică asta? Se pare că valul de lux adus de ciocolata de Dubai a deschis porțile unor delicii și mai exotice. De ce să ne mulțumim doar cu ciocolata, când putem avea castane coapte din Dubai? Până la urmă, toți știm că în Dubai totul e mai mare, mai scump și, aparent, mai… castanios!
Atenție, însă! Spre deosebire de castanele noastre, aceste minunății se servesc doar în ambalaje de aur și sunt însoțite de un certificat de autenticitate direct de la burj-al-castan (o clădire fictivă, desigur). Dacă nu găsiți, nu vă faceți griji. În curând vor apărea și castanele de Emirate, la preț promoțional: 10 castane la preț de 1 baril de petrol!
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)