Acasă Informativ Atenție la noua metodă de înșelăciune ”Covid”, asemănătoare cu ”Accidentul”!

Atenție la noua metodă de înșelăciune ”Covid”, asemănătoare cu ”Accidentul”!

0

Polițiștii transmit că a apărut o nouă metodă de înșelăciune! Infractorii se adaptează după vremuri. După modelul metodei de înșelăciune „Accidentul” care a făcut nenumărate victime, a apărut și metoda „Covid”.



Prin intermediul unor apeluri telefonice, persoanelor li se solicită diferite sume de bani, în urma unei așa-zise depistări pozitive cu virusul Covid-19 și internării în spital a membrilor de familie. În acest context, sub pretextul costului tratamentului medical, a achiziționării de aparatură medicală necesară vindecării sau a transportului către unitățile medicale, victimelor li se solicită sume de bani.

Situația nereală prezentată este de natură a crea persoanei vătămate o stare de panică generată de posibilitatea de a surveni decesul persoanei apropiate.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă adresează anumite recomandări:

• Nu oferiți date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de interlocutor. Apelanții pretind că sunt cadre medicale, procurori etc.

• Nu comunicați sub nicio formă adresa dumneavoastră, indiferent de pretextul invocat;

• Sunați-vă imediat copilul/membrul familiei – pe numărul pe care îl aveți dumneavoastră, NU pe numărul oferit de persoana necunoscută.

• Nu trimiteți sume de bani unor necunoscuţi, indiferent de pretextul acestora.

• Dacă sunteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi sesizați de urgență poliţiştii dacă aveți suspiciunea că ați putea fi victima unei infracţiuni de înşelăciune la numărul de urgenţă 112, pentru a va acorda sprijin. NU mergeţi la aceste întâlniri decât însoţiţi de reprezentanţii poliţiei!







Adsense