Acasă Fotbal Arbitrul FIFA Istvan Kovács, la prima apariție publică alături de fiul său

Arbitrul FIFA Istvan Kovács, la prima apariție publică alături de fiul său

0

Cel mai bun arbitru din România, Istvan Kovacs, este recunoscut pentru discreția sa atunci când vine vorba de viața personală. Deși puțină lume știe, arbitrul careian este într-o relație de lungă durată cu Denisa Fazakas, iar anul trecut cei doi au devenit părinți.



Pe 4 martie 2025, la șase luni de la nașterea fiului său, Enzo, Istvan Kovacs a făcut prima sa postare pe Facebook alături de partenera sa și băiețelul lor. Fără prea multe cuvinte, arbitrul a ales un mesaj simplu, dar plin de emoție:
#myloves ❤️

În ciuda succesului său internațional, cu meciuri arbitrate la cel mai înalt nivel, inclusiv în Champions League, Kovacs a preferat să își păstreze viața privată departe de ochii publicului. Totuși, această postare marchează un moment special în care își împărtășește fericirea cu cei care îl urmăresc.

Fanii și apropiații au reacționat imediat cu felicitări și mesaje de susținere, bucurându-se de acest gest rar al unuia dintre cei mai apreciați arbitri din fotbalul european.





Adsense