Acasă Educație An nou școlar la Pișcolt: Deputatul Adrian Cozma, alături de elevi la...

An nou școlar la Pișcolt: Deputatul Adrian Cozma, alături de elevi la inaugurarea școlii modernizate

0

În comuna Pișcolt, începutul de an școlar a avut luni o semnificație aparte: elevii au pășit pentru prima dată într-o școală modernizată, pregătită să le ofere cele mai bune condiții de învățare. Evenimentul a fost marcat prin emoția sunetului de clopoțel și prin prezența părinților, cadrelor didactice și oficialităților locale.



Deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, a transmis un mesaj emoționant celor prezenți:

Dragi copilași, în primul rând pentru voi suntem astăzi aici și ne bucurăm de acest moment unic. Avem o școală modernizată, în care puteți învăța în cele mai bune condiții. Vă spun cu siguranță că există școli în municipiul Satu Mare unde nu sunt condiții atât de bune precum cele de aici. Educația trebuie să fie în centrul atenției și să investim în viitorul copiilor noștri.

Cozma a subliniat importanța implicării comunității și a administrației în sprijinirea școlii și a copiilor:

Un copil educat va fi un adult câștigat pentru comunitate. Aici sunt viitorii medici, ingineri sau muncitori care vor construi o Românie mai bună. Este esențial să fim uniți, să avem respect și dedicare pentru viitorul copiilor noștri.

În final, deputatul le-a urat elevilor „un an plin de împliniri și succes”, iar cadrelor didactice „multă răbdare, înțelepciune și putere de muncă pentru a forma generațiile viitoare”.

Astfel, comuna Pișcolt pornește noul an școlar cu un pas important spre viitor, punând educația în centrul comunității.

Noaptea este beznă totală de 3 luni în Craidorolț! Primarul le-a recomandat femeilor să fie așteptate de bărbați după schimbul 2







Adsense