Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în perioada 29 octombrie – 4 noiembrie, 93 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering depozite alimentare, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, unități alimentație publică /terase, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe, depozite de înghețată, chioșcuri.
Zilnic, au fost și vor fi verificați comercianții de lapte proaspăt și produse lactate, din halele de lactate din piețele agroalimentare județene, cu privire la modul în care aceștia obțin, transportă, depozitează și comercializează laptele proaspăt și produsele lactate prin vânzare directă către consumatorul final.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care o amendă contravențională în valoare de 5.000 lei, unui magazin alimentar, din localitatea Satu Mare, pentru neanunțarea persoanei juridice a începerii activității supuse controlului sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor și 11 avertismente, pentru 11 producători particulari, din Piețele Agroalimentare, Mare – 2, Someș – 3, Mică – 2, Piața Micro 17 – 2, din Satu Mare și Piața Carei – 2.