De puține momente am intrat în posesia delegărilor pentru meciurile de miercuri, 26 iunie, de la Euro 2024. Va fi o seară în care se vor juca ultimele meciuri din grupele E și F.
Careianul Istvan Kovacs a primit un nou meci. Ecusonul FIFA a fost delegat să arbitreze meciul Cehia – Turcia din Grupa F.


Este al doilea meci de la Euro pentru Istvan Kovacs, după Slovenia – Serbia, scor 1-1. Totodată, Istvan Kovacs este favorit să arbitreze cel puțin un meci din fazele eliminatorii, în timp ce alți arbitri vor fi liberi să plece spre casă.
Istvan Kovacs, arbitru român în prima ligă din 2007, a intrat pe lista FIFA în 2010 și pe cea UEFA Elite în 2019. Din 2021, el este și pe lista oficialilor VAR. Cariera sa internațională a cunoscut numeroase succese, inclusiv arbitrarea finalei inaugurale a UEFA Conference League din 2022 (AS Roma 1-0 Feyenoord) și a finalei UEFA Europa League din acest an (Atalanta 3-0 Bayer Leverkusen).
În sezonul trecut, Kovacs a fost al patrulea oficial al finalei UEFA Champions League, în care Manchester City a învins Internazionale Milano cu 1-0. La Cupa Mondială 2022 din Qatar, el a fost al patrulea oficial în opt partide, fără a arbitra un meci la centru.
De asemenea, Kovacs a arbitrat semifinala de Champions League din sezonul 2022-2023 dintre Manchester City și Real Madrid, încheiată cu 4-3 pentru „cetățeni”. În palmaresul său se regăsesc și o finală de Cupă a Golfului Arab între Iraq și Oman, precum și o semifinală de Campionat Mondial al Cluburilor în 2023 între Flamengo și Al Hilal.
Istvan Kovacs este recunoscut pentru competența sa pe teren, fiind considerat unul dintre cei mai buni arbitri din Europa