Acasă Actualitatea Acuzații că se strâng bani pentru fondul clasei la școlile sătmărene! Ce...

Acuzații că se strâng bani pentru fondul clasei la școlile sătmărene! Ce spune Inspectoratul?

0

Ca urmare a unor articole apărute în presa scrisă din județul Satu Mare referitoare la „colectarea fondului clasei”, venim cu următoarele precizări:

1. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare dezaprobă și descurajează în mod vehement orice tip de implicare a copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea şi/sau gestionarea fondurilor.

2. În cadrul ședințelor de lucru cu directorii unităților de învățământ, aceste aspecte, reglementate prin Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordinul ME nr. 4183 din 4 iulie 2022, sunt subliniate de inspectorii școlari generali, dar și de inspectorii școlari care efectuează inspecții tematice teritoriale.

3. Potrivit art. 170, alin. 1 din Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, comitetul de părinţi poate decide să susţină, inclusiv financiar prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale a unităţii de învăţământ şi a grupei/clasei. Hotărârea comitetului de părinţi nu este obligatorie.

4. Sponsorizarea unei grupe/clase de către un operator economic/persoane fizice se face cunoscută comitetului de părinţi. Sponsorizarea nu atrage după sine drepturi suplimentare pentru copii/elevi/părinţi sau reprezentanţi legali.

5. Este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea şi/sau gestionarea fondurilor.

Adsense

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.