Clubul CFR 1907 Cluj a transmis un mesaj de profundă tristețe după vestea dispariției premature a lui Andi Siladi, cunoscut în rândul suporterilor sub numele de „Austriacu'”.
Membru devotat al Peluzei Vișinii, Andi a fost un susținător înfocat al echipei, cunoscut pentru prezența constantă și mesajele de încurajare. „Chiar și din ceruri, așa cum spunea mereu, ÎMPREUNĂ SUNTEM CFR!„, au scris reprezentanții clubului în comunicatul oficial, subliniind atașamentul profund pe care Andi l-a avut față de culorile vișinii.
Suporterii și prietenii l-au descris ca pe un om cald, pasionat, un simbol al loialității pentru echipă. Clubul și-a exprimat condoleanțele față de familia îndurerată și i-a adus un ultim omagiu celui care a trăit pentru CFR. Dumnezeu să îl odihnească în pace!