Ultima zi la Titisee-Neustadt, a programat prima dată sesiunea de calificări pentru etapa propriu-zisă care începe, peste puțin timp, la ora României 17.00, la Eurosport 4K. Un sezon de Cupă Mondială destul de interesantă, cu o luptă germano-japoneză pentru întâietate.
Pe Hochfirstschanze, 60 de săritori s-au luptat pentru cele 50 de locuri care aduc calificarea la etapă. De la poarta cu numărul… 5 s-a dat startul sesiunii, dar după evoluții și de 90 de metri, organizatorii au decis să ridice bara de start la poarta cu numărul 7.
Lovro Kos a arătat din nou că este în formă, cu reușita sa de 141 de metri. Ryoyu Kobayashi a sărit și el foarte bine, 137,5 metri, iar ultimul, Karl Geiger s-a dus la 139 de metri și s-a impus în calificări, la fel cum o făcuse în etapa de ieri.
AICI aveți rezultatele calificărilor
Date despre trambulină
• Punct de construcție: 125 de metri
• Dimensiune: 142 de metri
• Record: 148 de metri săriți de Domen Prevc (2016)
Precizăm că www.dincolodesport.eu este singurul site de știri din România care are o categorie dedicată săriturilor cu schiurile.