Patronul FCSB, Gigi Becali, a anunțat la finalul partidei cu Young Boys Berna că în iarnă se pregătesc mai multe schimbări în lotul campioanei României. Primul nume dat publicității este cel al lui David Kiki, fundașul stânga adus din Benin, despre care finanțatorul a transmis clar că va pleca.
„Nu mai are ce căuta în echipă, îi plătim contractul și gata. Aștept iarna să scăpăm de el”, a declarat Becali, adăugând că în aceeași situație se mai află încă doi jucători, fără a le da numele.
Kiki, legitimat până în 2027, nu a reușit să se impună la FCSB, fiind rezervă constantă în spatele lui Risto Radunovic. În total, a bifat doar 14 meciuri oficiale pentru roș-albaștri.
Totodată, Becali a vorbit și despre Malcom Edjouma, mijlocașul francez care se află la final de contract în această iarnă. Deși Mihai Stoica ar dori să continue cu el, patronul nu mai ia în calcul prelungirea. Edjouma a adunat 114 apariții, 18 goluri și 8 pase decisive în tricoul FCSB, însă viitorul său pare să fie departe de echipa roș-albastră.
Astfel, pauza competițională din iarnă se anunță una agitată la FCSB, cu cel puțin trei plecări certe și noi transferuri pe lista lui Becali, care promite o întărire a lotului pentru a continua parcursul european și lupta pentru titlu.