Pentru că începutul școlii poate fi dur, iar somnul e sfânt, Transurban Satu Mare vine cu o inovație… revoluționară: autobuze electrice Karsan echipate cu paturi! Destinate elevilor care încep școala pe 8 septembrie, vehiculele vor rămâne pe traseu timp de două săptămâni, până când micii școlari își intră în ritm.
„Ne-am gândit că nu e corect ca elevii să înceapă școala cu ochii încă pe modul ‘vacanță’”, explică un purtător de cuvânt Transurban. „Așa că, pentru siguranța lor și pentru liniștea părinților, am transformat autobuzele într-un fel de ‘sleep & ride’. Cine adoarme primul, ajunge direct la școală… odihnit!”
Autobuzele Karsan, complet electrice și silențioase, au paturi rabatabile, perne ergonomice și chiar mic-dejun opțional (în funcție de ruta de dimineață). Primele reacții ale elevilor testeri au fost entuziaste:
„E ca o excursie cu somn inclus!”
„Am dormit mai bine decât acasă, iar acum pot să scriu la tablă fără să mă clatin.”
Orașul întreg așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă experimentul Transurban va schimba fața navetei școlare. Până atunci, școlarii sătmăreni pot dormi liniștiți: scoala începe, dar somnul nu se termină!
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)
Spectacol în Țara Oașului! Nuntă cu 24 de perechi de nași și artiști foarte cunoscuți