Sătmărenii sunt, în iulie, într-o misiune nobilă: să demonstreze pe rețele că vara lor e mai vară ca a altora. Nu contează că la mare au prins alge, că în Grecia au fost cozi la ferry sau că în Turcia au stat la all inclusive mai mult pe telefon decât la piscină — totul trebuie să ajungă pe Facebook, Instagram, WhatsApp status, uneori și pe grupul de bloc.
Prima regulă: cine nu postează măcar zece poze pe zi — în costum de baie, la cocktail, la umbrelă sau la avion — riscă să nu mai fie invitat la nicio nuntă la Satu Mare.
A doua regulă: cine nu pune un story cu “La mulți ani, mie, în vacanță” :)) e deja suspectat că n-a plecat nicăieri și își face poza cu fundal de pe YouTube.
Bonus: check-in-ul la aeroport cu poza buletinului (blurată artistic) și citatul de profunzime „viața e o călătorie” :)).
Cei mai tari rămân însă sătmărenii care pleacă două zile la băi și postează ca și cum au descoperit Bali.
Vara e scurtă, internetul e mare. Iar la toamnă, înainte să cumpărăm sfetere cu brad și lumini :)), ne întoarcem la poze cu șnițele și trafic pe Botizului, la calea ferată.
(Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare)